Moartea Batranilor

Nu imi place Paunescu, dar am auzit recent o poezie de-a lui care se potriveste perfect vremurilor de acum... Pentru prima data simpatizez cu toti pensionarii din Romania si ii inteleg, ar trebui sa terminam o data cu generatiile de sacrificiu care parca nu se mai termina.

Moartea batranilor

Mai muncim o vreme, tata-mare,
Ca sa strîngem bani de-nmormîntare,
Mai muncim o vreme, mama buna,
Si-or sa ne îngroape împreuna.

Leu cu leu ati adunat o viata,
Ati facut economii de piata
Si acum asa a fost sa fie,
Sa n-aveti bani pentru sicrie.

Vremuri mari, puternice reforme,
Toate cheltuielile-s enorme,
Pune, tata, capul pe o perna,
Viata ta a devenit eterna.

Nu mai ai nici dreptul la o moarte,
Trage-te, batrîne, într-o parte
Si ramîi, pîn-la sfîrsit, de paza,
Ca altfel te devalorizeaza.

Mai muncim un an, în saracie,
Poate, pîn-la urma, cine stie,
N-avem dreptul de a fi statuie,
Dar macar un lemn si niste cuie.

Pune, mama, masa mai saraca,
Sa le dam si alor care pleaca,
Sa la stam cu mila împotriva,
Printr-un biet colac si o coliva.

Lasa-ti, mama, ochii peste tara,
Sa o faci din moarte sa tresara,
Ca pe noi din nou sa nu ne nasca,
Fara-o-nmormîntare crestineasca.

Groapa ne-a urcat pîn-la calcîie,
Dar n-avem nici bani pentru tamîie,
Si lumînararii ne despoaie,
Si ce scump si drumul pîn-la rai e!

T;ine, mama, tine, tata, usa,
Sa nu intre peste noi cenusa,
Hornurile gri sa nu-si reverse,
Peste noi cenusile perverse.

Ce impozit fiecare boala,
Ce exploatare ireala!
Scîndura sicriului ne costa
Mult mai mult ca viata noastra, fosta.

Pune, tata, mîna pe-o secure,
Sa luam sicrie din padure,
Pune, mama, mîna pe o pîine
Si împarte-o, ca murim chiar mîine.

Vremuri de inflatie si sila,
Moartea însasi a ajuns umila
Si, în fond, pe noi ce ne asteapta?
Doar o sinucidere-nteleapta.

Noi, batrînii, am ramas pe drumuri,
Într-un crematoriu numai fumuri,
Si murim, ajunsi pe înnoptate,
Marfa cea mai ieftina din toate.

De Adrian Paunescu