Unele texte sunt pamflete şi trebuiesc tratate ca atare. Orice asemănare cu oameni sau animale reale se pedepseşte conform legii...

miercuri, 3 martie 2010

Similitudini

Toate ziarele au urmatoarea stire:
<<Primul client care va beneficia de SUV-ul Dacia Duster va fi preşedintele României, Traian Băsescu, care va intra în posesia automobilului la începutul lunii aprilie, au declarat reprezentanţii Automobile Dacia.
Autoturismul va fi cumpărat de preşedinte, nu de administraţia prezidenţială.
În luna mai din 2009, preşedintele Traian Băsescu, aflat în vizită la Paris, s-a arătat încântat de Duster, după ce s-a urcat la bordul unui astfel de automobil, amplasat în curtea Ambasadei României.
"Super! Felicitări!", a fost declaraţia de atunci a şefului statului, după ce a coborât din autoturism.>>
Parca suna familiar, nu?!? Istoria se repeta, iar anumite tipuri de presedinti nu se schimba. Drept urmare daca ne amintim mai bine, la inaugurarea fabricii Dacia... primul exemplar Dacia 1100 a iesit pe portile fabricii la data de 3 august 1968, fiind oferita familiei Ceausescu. Pe motor, amplasat in spatele vehiculului, se afla o placheta din platina, cu omagii adresate lui Nicolae Ceausescu. In prezent, masina se afla in posesia Automobil Clubului Roman (ACR).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bobbi - Shoarecele de blog