"Se facea o data o tara, in care iarna, ningea... Si in aceasta tara in fiecare iarna oamenii erau surprinsi de zapada: ba nu aveau anvelope de iarna, ba nu aveau pluguri pregatite, ba nu stiu ce solutii de dat pe drumuri"... asa as povesti in strainatate despre iernile din Romania. Si poate ca toti s-ar mira ca ei cred ca nu este posibil ca intr-o tara cu infrastructura precara sa nu fie nici macar intretinere decenta la sistemul de drumuri.
Si uite asa, saptamana asta, a nins ca in poveste si ar fi fost bine ca povestea sa se sfarseasca aici, dar nu este cazul. In Romania chiar si cativa fulgi de nea bulverseaza traficul atat in orase cat si pe drumurile nationale, deoarece pe noi iarna niciodata nu ne prinde pregatiti. Nu inteleg insa de ce? Pentru ca, observ ca vine in decembrie sau ianuarie nu in august.
Iuresul abatut de ninsoare asupra transporturilor romanesti nici nu poate fi descris: Trenurile au intarzieri de pana la 240 de ore, iar pe zonele mai grav afectate, oamenii isi petrec noptile in masini, cu motorul pornit ca sa se incalzeasca printre nameti.
Era logic ca in aceasta situatie, autoritatile sa ia pozitie, dar cum in Romania, romanii sunt buni numai la platit taxe, ministrul de resort, Berceanu a declarat in toiul iuresului ca "in momentul in care cineva reclama ca e blocat undeva, sa-l intrebam si ce numar de rovinieta are, ca sa vedem daca aceasta suma foarte mica a fost platita".
Probabil ca plecand de la declaratie a lui Berceanu toate masinile fara rovinieta spre drumul european E 85, intre Urziceni si Buzau formandu-se un blocaj de sute de masini asezate pe mai bine de 15 kilometri. Inainte de a fi indreptati catre aceasta zona, soferii au fost lipsiti de hrana si combustibil, dreptul lor la viata fiind conditionat de dreptul la rovinieta, articol ce va fi prevazut si in viitoarea Constitutie a Romaniei. Imediat dupa aceasta afirmatie s-a trecut imediat si la masuri, salvatoare (numai) din punctul autoritatilor de vedere: CNADNR a anuntat, ca circulatia autovehiculelor de mare tonaj a fost interzisa, pe toate drumurile din judetele Ialomita, Buzau, Vrancea, Galati şi Braila. Chiar si una dintre autostrazi a fost interzisa camioanelor. In plus, autoritatile locale, in prima zi de ninsoare au dat vina pe soferii care nu aveau anvelope de iarna.
Este grea viata unui om simplu sau transportator in tara asta, cand in fiecare zi autoritatile ii gasesc o singura vina... accea ca exista. Si pentru ca exista si deranjeaza trebuie sa plateasca tot felul de taxe... Pai stati?!? vreti ca pentru taxele astea sa primiti si ceva?!? nu e de ajuns ca existati?
vineri, 18 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu